Cîmpeanu: Cu siguranţă este nevoie de educaţie sexuală

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, este de părere că este nevoie de educaţie sexuală în școli. El precizează că astfel de ore se regăsesc în cadrul disciplinei opționale Educație pentru sănătate, însă numărul elevilor care o urmează este redus.

„Cu siguranţă este nevoie de educaţie sexuală, există şi în acest moment în cadrul disciplinei Educaţie pentru sănătate care este însă o disciplină opţională, urmată de un număr relativ redus de elevi”, a declarat ministrul Educației pentru Digi24.

Ministrul Educației a mai spus că orele de educaţie sexuală au fost încluse în planurile cadru pentru învățământul liceal.

„Este vorba de curriculum, este vorba de planurile cadru de liceu. Ştiţi foarte bine că au fost lansate în dezbatere planurile cadru pentru întregul învăţământ liceal. În urma consultării publice au rezultat mai bine de 1.000 de propuneri de modificare, lucru care ne-a condus la concluzia că este bine să analizăm în amănunt, în ansamblu, planurile cadru, adică lista de discipline şi numărul de ore alocat fiecărei discipline, inclusiv disciplina despre care vorbiţi şi în urma acestei consultări să pornim cu dreptul într-un mod în care să avem acceptul întregii societăţi, să avem planuri cadru adaptate cerinţelor societăţii, cerinţelor angajatorilor şi, bineînţeles, adecvate secolului XXI”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Sursă foto

 

0 Comment

Leave a comment