Persoanele cu diabet se pot vaccina împotriva COVID

Persoanele cu diabet se pot vaccina împotriva COVID, a anunțat Ministrul Sănății. Vaccinurile existente pe piață de la companiile Pfizer-BioNTech, Moderna şi AstraZeneca-Oxford pot fi administrate, indiferent de tipul de diabet.

„Da, vaccinurile produse de companiile Pfizer-BioNTech, Moderna și AstraZeneca-Oxford pot fi administrate persoanelor care suferă de diabet, indiferent de tipul de diabet. Conform strategiei naționale de vaccinare, acești pacienți se pot vaccina acum, în etapa a II-a”, arată Ministerul Sănătății într-o postare pe Facebook.

Ministrul anunță că pacienţii au fost incluşi în studiile clinice și nu au fost înregistrate probleme de siguranţă.

„Vaccinarea împotriva COVID-19 este foarte importantă pentru pacienţii cu diabet, din cauza riscului crescut al acestora de a face o formă severă a bolii. Pacienţii au fost incluşi în studiile clinice ale celor trei companii, fără a fi înregistrate probleme de siguranţă. Conform Strategiei naţionale de vaccinare, aceşti pacienţi se pot vaccina în etapa a II-a.”, anunță Vlad Voiculescu.

Pacienților li se recomandă „să îşi monitorizeze cu atenţie glicemia şi să se hidrateze adecvat”, a mai adăugat Ministrul.

Sursa foto

0 Comment

Leave a comment