Trenul Otopeni – Gara de Nord va funcționa începând cu 12 decembrie

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, marți, că trenul Otopeni – Gara de Nord va începe să circule cu călători începând de pe 12 decembrie iar timpul de călătorie va fi între 15 și 17 minute.

„Așa cum bine știți, în această perioadă se realizează testele dinamice pentru acest obiectiv. Estimăm că recepția acestui obiectiv se va realiza în intervalul 2 – 4 decembrie. Punerea în funcțiune cu călători se va realiza odată cu noul mers al trenurilor – 12 decembrie 2020. În acest moment, CFR Infrastructură, care este proprietarul infrastructurii, primește solicitări de trasă, ei vor analiza câte solicitări au. Cert este că 19,5 km, din care 7,8 km linie dublă, plus acest racord nou, în condiții normale, ar trebui să fie parcurs între 15 și 17 minute”, a declarat Lucian Bode.

Acesta a explicat că intervalul de timp între plecări va fi stabilit când se va ști câți operatori vor fi pe acest traseu.

“Vom vedea la momentul imediat ce vom avea toate solicitările inventariate câți operatori vor opera pe acest traseu și atunci vă vom spune exact la ce interval de timp va pleca un tren din Gara de Nord, respectiv Otopeni”, a afirmat Bode

Linia de cale ferată Gara de Nord – Aeroport Otopeni trebuia să fie gata până la EURO 2020, însă pe 9 septembrie în acest an reprezentanții CFR SA anunțau că proiectul liniei de cale ferată spre Aeroportul Internațional Henri Coandă este finalizat în proporție de 97%. Proiectul a costat aproape 400 de milioane de lei.

Sursă foto

0 Comment

Leave a comment