BNR a introdus noi monede dedicate lui Alexandru Ioan Cuza

Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din aur şi o monedă din argint cu tema 200 de ani de la naşterea lui Alexandru Ioan Cuza.

Aversul monedei din aur redă imaginea Palatului „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „500 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2020”, potrivit AGERPRES.

Aversul monedei din argint redă imaginea Palatului “Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, inscripţia în arc de cerc “ROMANIA”, valoarea nominală “10 LEI”, stema României şi anul de emisiune “2020”.

Pe reversul comun al monedelor din aur şi din argint este redat portretul domnitorului, inscripţiile în arc de cerc “ALEXANDRU IOAN CUZA” şi anii între care a trăit “1820-1873”.

Monedele din aur şi monedele din argint vor fi ambalate separat, în capsule de metacrilat transparent şi vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Preţurile de vânzare sunt: 10.400 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare, și 365 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare. Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese, iar tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Lansarea  monedelor din aur şi a celor din argint cu tema 200 de ani de la naşterea lui Alexandru Ioan Cuza a avut loc în data de 19 octombrie 2020.

Sursă foto

0 Comment

Leave a comment