Ce spune BNR despre mărirea pensiilor cu 40%

Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), a avertizat că mărirea pensiilor cu 40% ar putea duce la un deficit bugetar de 11%.

„Ne jucăm cu focul şi acum deja iese fum. Cred că începe să se vadă flacăra focului şi cred că începem să ne ardem puţin la degete şi mă refer aici la subiectul deficitului public. Spun asta pentru că simt că este de datoria mea să spun, pentru că mandatul meu îmi permite, îmi oferă şi chiar îmi cere să fiu independent şi, până la urmă, să apăr stabilitatea pieţelor financiare. Eu cred, sincer, că deficitul este elefantul din camera cu porţelanuri în această perioadă. Intrarea în plată a pensiilor crescute cu 40%, dar şi alte cheltuieli care nu au susţinere bugetară, ar putea duce la un deficit bugetar de 11%. Este o cifră avansată de un grup de experţi din Banca Centrală, este un record absolut şi într-un context pandemic şi, desigur, este complet nesustenabil (…) Există şi riscul agenţiilor de rating, care ar putea să aştepte să vadă legea promulgată (de majorare a pensiilor cu 40% – n.r.) înainte de a lua o decizie în ceea ce ne priveşte, de a ne coborî la statutul de nerecomandabil investiţiilor sau nu. S-ar putea să nu aibă răbdare. Cred că indisciplina fiscală pe care am arătat-o în ultimii ani nu ne ajută, iar toate cele trei agenţii vor face un review la final de an. Eu cred că dacă va fi promulgată legea pensiilor vom fi downgradaţi, ne-au spus-o chiar şi ei, public”, a declarat Cristian Popa, membrul Consiliului de Administraţie BNR, conform Agerpres.

Parlamentul a votat majorarea pensiilor cu 40%. Amendamentul a fost susținut de PSD la legea rectificării bugetare. Parlamentarii au decis majorarea punctului de pensie cu 14%.

Au fost 242 de voturi „pentru”, susținute de PSD, ALDE, Pro România și UDMR, 147 „împotrivă” și 18 abțineri.

Sursă foto

0 Comment

Leave a comment